horoscop-1

Horoscop 13 iunie 2018. Astrele se aliniază azi împotriva acestei zodii


Horoscop 13 iunie 2018. Astrele se aliniază mâine împotriva acestei zodii. Află ce se va întâmpla cu fiecare semn zodiacal.

HOROSCOP BERBEC 13 iunie

Intri în legătură cu persoane oficiale, cu reprezentanţi ai instituţiilor statului, de la care aştepţi un document, o aprobare sau o soluţionare a unei chestiuni care depinde numai de ei. Te rogi să-i găseşti în toane bune, pentru că nu ai tolera ideea să mai vii şi mâine.

Birocraţia e cel mai mare inamic al planurilor tale, căci, peste tot unde te-ai duce, eşti nevoit să aştepţi, să te ploconeşti, să ceri smerit ceea ce ai nevoie, şi cum altă soluţie nu ai, trebuie să joci cum ţi se cântă, altfel nu ţi se rezolvă doleanţa.


HOROSCOP TAUR 13 iunie

Artistul din tine iese la suprafaţă, pentru că tot ce atingi, se transformă într-o operă de artă. Vorbeşti cu talent, scrii ca un adevărat maestru, cânţi minunat sau aranjezi orice obiect la locul potrivit cu mult bun gust, deci se poate vorbi de calităţi care te definesc şi pe care ar trebui să le foloseşti mai insistent.

Dacă nu ai deja veleităţi artistice sau chiar o carieră într-un domeniu legat de artă (muzică, pictură, literatură), caută mai serios prin bagajul tău de preocupări, că nici nu ştii ce scoţi la iveală. Pune mâna pe stilou şi scrie ce-ţi trece prin minte apoi fă public ce ai scris. S-ar putea să ai surprize mari!


HOROSCOP GEMENI 13 iunie

Tu ai răbdare, nu ai de ce să te grăbeşti să ajungi la un anumit scop, cât timp ai o garanţie certă care te asigură că vei ajunge la ţelul cel mare. Eşti conştient că lucrurile bune sunt cele care se clădesc lent, tocmai de aceea faci paşi mici dar siguri către rezultatele scontate.

Unii spun că tu încă visezi, dar nu eşti de aceeaşi părere, pentru că tu nu doar visezi, ci chiar faci ceva în acest sens. Construieşti totul cu cap, etapă cu etapă, până va fi un edificiu solid şi trainic, dar nu te lauzi încă. Aştepţi ca totul să fie gata şi apoi vei arăta ce ai realizat!

HOROSCOP RAC 13 iunie

Abordezi o atitudine oarecum nepăsătoare la problemele altora, de parcă nu ai avea nicio legătură cu acestea. Poate nu e rău să rămâi detaşat faţă de ce se petrece în jurul tău, mai ales dacă planează o atmosferă sumbră care de obicei te afectează, dar azi tu eşti într-o pasă bună pe care merită să o păstrezi pe tot parcursul zilei.

Lasă-i pe ceilalţi să se lupte cu piedicile şi cu eşecurile lor, pentru că nu te privesc personal. Nu trebuie să te pui de fiecare dată în pielea lor, că îţi strici tu tot cheful.

Vezi pagina următoare


eRealitatea

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.

Pune și tu un LIKE la articol. Ne ajută enorm. Mulțumim!

Website-ul foloseste cookies. Continuarea navigarii pe website reprezinta acordul tau privind prevederile aplicabile disponibile aici.x